Manuka și celelalte mieri prețuite ale lumii: iarbă-neagră, sidr, chimen negru, cimbru
Manuka și celelalte mieri prețuite ale lumii: iarbă-neagră, sidr, chimen negru, cimbru
Cei care vin la noi pentru Manuka se uită adesea și la alte mieri. Vedem căutările: ljunghonung, mierea suedeză de iarbă-neagră. Miel de nigelle, mierea de chimen negru. Jujubier, mierea de jujube din Yemen.
Curiozitatea aceasta merită un răspuns, pentru că lumea mierilor monoflore este cu adevărat fascinantă, iar înțelegerea ei clarifică mult ce este și ce nu este Manuka.
Ce face o miere „prețuită"
Patru lucruri, în proporții variate.
Raritatea. Un arbore care înflorește două săptămâni pe an într-o singură vale dă foarte puțină miere. Dificultatea. Unele mieri sunt fizic greu de scos din fagure. Puritatea. O miere cu adevărat monofloră cere stupi așezați și mutați cu precizie. Caracterul. Unele mieri pur și simplu nu seamănă cu nimic altceva.
Observați că „scumpă" și „cu gust puternic" nu figurează singure pe listă.
Mierea de iarbă-neagră (Calluna vulgaris)
Clasicul landelor nordice și scoțiene, și una dintre cele mai pretențioase mieri din lume la recoltat.
Mierea de iarbă-neagră este tixotropă: în fagure se comportă ca o gelatină și nu se extrage la centrifugă precum celelalte. Apicultorul trebuie să o preseze sau să perforeze mai întâi fiecare celulă — muncă înceată și migăloasă, care singură explică o bună parte din preț. Rezultatul e chihlimbariu închis spre roșcat, dens și ușor gelatinos, cu gust dulce-amărui, afumat, aproape sărat, și un conținut de proteine neobișnuit de mare. Reține și bule fine de aer, motiv pentru care pare adesea ușor tulbure.
Dacă ați căutat ljunghonung, aceasta era — și este una dintre marile mieri ale Europei.
Mierea de sidr sau de jujube (Ziziphus spina-christi)
Constant printre cele mai scumpe mieri de pe planetă, cea mai faimoasă din valea Hadramaut din Yemen.
Jujubul înflorește scurt, terenul e izolat și dificil, iar tradiția apicolă are secole. Mierea este densă, untoasă, auriu-caramel adânc, cu o dulceață bogată, aproape fructată, cu totul diferită de orice iese dintr-un stup european. Prețul pe kilogram poate depăși cele mai înalte grade de Manuka — și, ca la orice miere rară și celebră, autenticitatea este o problemă reală.
Mierea de chimen negru (Nigella sativa)
Cea care cere cea mai mare prudență.
Mierea de nigella — asociată adesea cu Etiopia și Egiptul — este închisă la culoare, piperată și net sărată. Dar o miere de nigella cu adevărat monofloră este rară, iar mare parte din ce se vinde sub acest nume este miere amestecată sau aromatizată cu ulei de chimen negru, nu culeasă de albine de pe Nigella. Niciuna nu e necinstită dacă scrie pe etichetă. Citiți eticheta.
Mierea de cimbru
Marea miere a Greciei, cea mai celebră de pe muntele Hymettos de lângă Atena și de pe dealurile acoperite de plante aromatice ale Cretei. Chihlimbarie, intens aromată, ierboasă și caldă, are gustul inconfundabil al peisajului din care provine. Este una dintre mierile prețuite neîntrerupt de cel mai mult timp din lume: grecii scriau despre ea acum peste două mii de ani.
Mierea de castan
Închisă, aproape neagră, cu o amăreală pronunțată în spatele dulceții și o aromă lemnoasă puternică. Produsă pe scară largă în Italia, Franța și Balcani. Bogată în minerale și lentă la cristalizare. Împarte oamenii complet, ceea ce este un compliment.
Salcâm, hrișcă și tupelo: trei extreme
Salcâmul (Robinia pseudoacacia) este cea mai deschisă și mai delicată dintre marile mieri — aproape limpede, florală, și atât de bogată în fructoză încât rămâne lichidă ani întregi.
Hrișca este opusul: aproape neagră, malțoasă, ca melasa, cu o profunzime rustică iubită în Europa de Est și în America de Nord.
Tupelo, din mlaștinile Floridei, e celebră mai ales pentru un lucru: echilibrul zaharurilor face să nu cristalizeze practic niciodată. Aurie pală, cu note de pară, și limitată geografic la câteva bazine hidrografice.
Arbustul de căpșuni: raritatea amară
Mierea sardă de arbust de căpșuni, recoltată toamna târziu, când aproape nimic altceva nu înflorește. Este cu adevărat amară — nu dulce-amăruie, amară — și se numără printre cele mai rare și mai scumpe mieri ale Europei. Un gust dobândit pe care convertiții îl apără cu înverșunare.
Unde se află Manuka
| Miere | Origine | Caracter | De ce e prețuită |
|---|---|---|---|
| Manuka | Noua Zeelandă | Pământoasă, malțoasă, densă, minerală | Compus caracteristic, certificat și clasificat |
| Iarbă-neagră | Nordul Europei | Dulce-amăruie, afumată, gelatinoasă | Recoltare extrem de dificilă |
| Sidr / jujube | Yemen și regiune | Untoasă, caramel, bogată | Raritate și tradiție |
| Chimen negru | Etiopia, Egipt | Piperată, închisă, sărată | Raritate — și adesea un amestec |
| Cimbru | Grecia | Aromată, ierboasă, caldă | Antichitate și peisaj |
| Castan | Sudul Europei | Închisă, amară, lemnoasă | Caracter puternic, care dezbină |
| Salcâm | Europa centrală | Delicată, florală, deschisă | Rămâne lichidă, excepțional de blândă |
| Hrișcă | Europa de Est, America de Nord | Malțoasă, melasă, închisă | Intensitate |
| Tupelo | Florida | Note de pară, aurie pală | Nu cristalizează niciodată; areal minuscul |
| Arbust de căpșuni | Sardinia | Cu adevărat amară | Raritate extremă |
Parcurgeți coloana „de ce e prețuită" și rândul Manuka iese în evidență dintr-un motiv care nu are nimic de-a face cu gustul sau cu raritatea.
Orice altă miere de pe listă este prețuită pentru cum este. Manuka este singura prețuită pentru un compus care se măsoară.
Mierea de iarbă-neagră nu are grad. Nimeni nu tipărește o cifră pe un borcan de miere de cimbru. Sidrul se vinde pe reputație și proveniență. Doar Manuka poartă o valoare de laborator — MGO, convertit pe scala UMF — plus un test de stat neozeelandez care stabilește dacă poate fi numită legal Manuka. De aceea o etichetă de Manuka arată ca un document tehnic, iar una de miere de castan ca un poem.
Merită să fim sinceri cu privire la costul acestui lucru. Măsurabilitatea vă apără de o piață de contrafaceri; tot ea face Manuka mai puțin romantică decât o miere amară sardă recoltată de o singură familie în noiembrie.
Construirea unui raft de mieri
Dacă vă place Manuka, pasul următor nu este mai multă Manuka. Este contrastul.
Un raft bun de trei borcane: o Manuka pentru profunzime, un salcâm pentru capătul opus al spectrului — deschis, blând, la nesfârșit util — și o miere de caracter pe care nu ați gustat-o niciodată: iarbă-neagră, castan sau cimbru.
Degustați-le cum ați degusta vinul: o linguriță din fiecare, de la cea mai deschisă la cea mai închisă, cu apă între ele. Diferențele sunt mult mai mari decât se așteaptă majoritatea, și vă va schimba pentru totdeauna felul în care citiți o etichetă de miere.
Concluzia
Manuka își are locul pe un raft alături de iarbă-neagră, sidr, cimbru și arbust de căpșuni — toate mieri de origine unică, cu o poveste reală și un motiv real să coste cât costă.
Ce o deosebește nu este că ar fi mai bună, ci că este singura pe care o puteți verifica printr-o cifră. Dacă ați ajuns aici dintr-o căutare pentru ljunghonung sau miel de nigelle, urmați acea curiozitate — iar dacă vreți întâi să înțelegeți cifra de pe borcanul de Manuka, începeți cu tabelul nostru de conversie MGO – UMF.
